while in Bucharest…write about it, she asked me
Ajungi în București și începi să cauți. Un loc special să bei o cafea, să stai o secundă să nu cumva să te prindă din urmă aglomerația interioară a trecătorilor, gândurile lor care se schimbă mai repede decât ai schimba tu o zi cu alta. Totul fuge lângă ei și în afara lor, de la Intercontinental, la Piața Presei Libere, prin celebrul Pasaj (e celebru doar pentru mine fiindcă eram îndrăgostită), la Antipa. Dar sunt frumoși și atunci când mergi alături de ei le vezi în ochii dorința de a se așeza la casa lor, de a se opri pe o bancă în parc. Vor să stea de vorbă cu tine doar că nu mai au timp. Banii pe bani calcă. În pielea lor curge un sânge puțin arogant. Jumătate din ei trag în piept aer capitalist. Capitală a Europei. Când beau vin, toți sunt europeni, dar atunci când le mulțumești uită că sunt cetățeni europeni. Îmi plac bucureștenii, unii dintre ei când merg la concert, alții când sunt la Obor și se târguiesc, de cei care citesc în metrou, când protestează în Piața Constituției, când te întrebă de unde ești și sunt suspicioși dacă nu ești de al lor, când îți studiază expresiile să vadă dacă te-ai născut ieri. Îi ador de când sunt mai relaxați în trafic, de când le pasă mai puțin că sunt din capitală, de când au schimbat piața de capital pe piața de zâmbete, de când au devenit uniți în fața tragediilor umane. Îmi place Bucureștiul când și lui îi pasă de mine și nu mă scuipă afară din cauza prejudecăților, a statutului sau a accenctului meu ușor ardelenesc.
Iubesc străzile în care te pierzi, te rătăcești și găsești un conac dintr-un alt timp. Aș putea iubi chiar și Centrul Vechi dacă nu s-ar perinda oamenii prea plini de ei și de avuția lor. Dar unele clădiri merită salvate. La fel ca oamenii din capitală. Sunt mulți care s-au salvat de idei înguste și de urât și aleargă spre o viață mai bună, plină de parcuri ca Herăstrău și vor o Casa Poporului în stilul lui Dali sau chiar Gaudi și ar dărâma Catedrala Neamului.
Îmi place Bucureștiul pentru că mă așteaptă mereu la Gara De Nord și când plec spre casă amândoi ne dorim să mă grăbesc și eu spre ceva mai bun. S-a „îmbunat” Bucureștiul pe care l-am cunoscut acum 8 ani. Nici un taximetrist nu m-a jecmănit mizer, nu mi-a vorbit pe limba manelelor.
Aș iubi Bucureștiul și mai mult dacă ar trece peste ego-ul de capitală și ar accepta că uneori e frumos să te uiți în ochii celor care îți trec pragul.
2 coffee spots 